"Casa mea este locul în care mă pot elibera de toate grijile și stresul vieții de zi cu zi."
Confort, siguranță și armonie, sunt valori ale acestui cămin!
Ești gata de mutare?
La un minut de mers pe jos de București-Mall, într-un bloc de 4 etaje (construit cu respectarea la sânge a tuturor normativelor și reglementărilor în construcții), la etajul 3, poți avea locuința ta la un standard superior, cu vedere spre natură (nu se mai poate construi nimic în fața geamurilor tale, ca să-ți obtureze vederea), zonă verde, liniștită, cu locuri de parcare disponibile la orice oră, în condiții de siguranță (scară supravegheată video).
Riscul seismic este minim (siguranță maximă pe harta seismologică), la doi pași de unitatea de pompieri (Doamne ferește de evenimente nedorite prin vecini, însă dacă-i ai aproape pe cei care te pot feri de neplăceri, cu atât mai bine), imobilul este construit pe un teren neinundabil (indiferent de amplitudinea potopului). Datorită poziționării sale, imobilul este protejat și în siguranță chiar și la furtuni extrem de violente.
Apartamentul a fost renovat integral (inițial a fost adus "la roșu" și am refăcut toate finisările, am schimbat inclusiv țevile de apă până în subsol, am reproiectat și schimbat instalația electrică în totalitate - am create circuite distincte pentru fiecare necesitate). Apometrele și robinetele generale de apă (baie și bucătărie) sunt foarte accesibile, fără a fi la vedere. Apartamentul are contract individual la gaze, proiectul fiind cu două focuri (aragaz + centrală termică).
DESPRE INTERIOR
Holul de intrare are un cuier fixat in perete (imediat după ușă), o oglindă înaltă (lângă ușa de la baie), cinci rafturi de sticlă, încastrate în perete îmtre oglindă și interfonul pentru acces în bloc, cu un spot luminos deasupra pentru un efect vizual inedit. În dreapta holului este bucătăria, în stânga este baia, iar în față este livingul și dormitorul (delimitat printr-o ușa de sticlă mată, culisantă, care intră în perete).
Bucătăria conține un aragaz, mobilă bucatărie, frigider, cuptor microunde, televizor 32" și o debara pentru depozitare cu foarte multe rafturi.
Baia are o cadă mare, pe colț (pe două laturi de 150x100 cm), un lavoar cu mască și dulap cu oglindă și inclusiv o mașină de spălat.
Camera are ușa de sticlă mată, culisantă (intra în peretele dintre dormitor și baie) și este împărțită în două:
- zona de dormit - are iluminare proprie din două întrerupătoare (cap-scară), circuit rețea internet și priză la ambele capete ale patului, circuit TV (inclusiv cablu internet și alimentare 220v) în partea opusă. Această zonă poate fi delimitată de living cu un despărțitor culisant sau fix (vezi simularea în pozele din pagina de prezentare a Dormitorului);
- zona de living - conține o canapea/colțar, măsuța de cafea, mobila de living, televizor, aer condiționat programabil prin internet (Wi-Fi, Clasa A+++), iluminare distinctă.
Pe toată lungimea camerei (5 metri) este un dressing cu 4 uși culisante, construit pe structura metalică, ancorat în beton pe toate laturile, cu spoturi luminoase în tavan (circuit electric separat).
Balconul este termoizolat, închis cu termopan pe toată lungimea sa (4 metri), pare integrat in living, despărțirea fiind creată prin spoturile luminoase încastrate în peretele despărțitor. Circuite electrice (prize) în ambele capete - dacă se dorește crearea unui spațiu de lucru (mini-birou).
ACTE & TRANZACȚIE
Toate actele imobilului sunt în ordine și nu există nici un fel de obligație juridică asupra acestuia (liber de sarcini), fără taxe, fără datorii, fără litigii. Se vinde așa cum este în poze și se poate vedea la fața locului. Se predă cheia la notariat în ziua tranzacției, imediat după intrarea banilor in cont (o singură plată - o singură tranzacție).